“Unde esti copilărie”…spunea Eminescu…Trecerea timpului ne transformă şi fiecare an ne face să privim mai nostalgici înapoi către ceea ce am fost…
Imi aduc aminte…eram o copilă blondă,cu ochisorii mari,albastri,încercând să descopăr lumea.Imi placea sa citesc povesti,sa fac litere si bastonase.
Părintii mei erau tineri si frumosi.Aveam bunici pe care ii vizitam în vacante. Iarna,cand totul era plin de zapada,mergeam la sanius si ma intorceam imbujorata,cu picioarele si mainile inghetate.Bunica ma schimba si ma punea langa soba sa ma incalzesc. De abia asteptam sa vina Mos Craciun,care avea intotdeauna sacul plin de bunatati si cadouri pentru mine. Imi placea sa-l trag de barba si ii spuneam bunicii de multe ori ca barba lui seamana cu vata.
Aveam multi prieteni,fete si baieti,copii ai vecinilor,cu care ma jucam de-a v-ati ascunselea,leapsa sau sotron. Ma jucam uneori cu papusile. Imi amintesc,aveam trei papusi,pe care le botezasem Hermina,Raluca si Diana. Le hraneam in fiecare zi,le schimbam rochitele,le impleteam parul.
Casa in care locuiam era mare,cu ferestre inalte,foarte luminoasa. Eram inconjurata de dragoste.
A fost cea mai fericita etapa din viata mea,nu aveam nicio grija,nicio responsabilitate. Toata lumea ma iubea. De abia asteptam sa implinesc sase ani,ca sa pot merge la scoala!
Iata insă ca timpul a trecut si tot ce mi-a rămas este amintirea.
Diana Berghiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu