DISCRET S-A SCURS TIMPUL PRIN SCOALA NORMALA
MARCAND DESTINE CU CARE NE MANDRIM.

luni, 21 decembrie 2009

Craciunul altfel

Eliza Stefan

Am început să scriu mesajul acesta de câteva ori.. l-am tot şters.. îl scriu din nou. Îi salut cu drag pe toţi cei care nu s-au bucurat de Crăciun dintr-un motiv sau altul. Pe cei care nu s-au bucurat "dintr-un motiv" îi salut cu mâna dreaptă.. pe cei care nu s-au bucurat "dintr-altul".. cu mâna stângă.

Îi salut pe toţi cei care au fost cu colindul şi nu au simţit în ei bucuria adevărată a naşterii Mântuitorului. Îi salut pe toţi cei care au ascultat colinde şi nu au auzit cântecul sublim al îngerilor care au cântat la iesle. Îi salut pe toţi cei care au mâncat sau au băut şi nu s-au simţit săturaţi. Îi salut pe toţi cei care au primit sau au dat cadouri şi nu s-au simţit satisfăcuţi. Îi salut pe toţi cei care au primit pe mess cele mai impersonale urări de Crăciun. Îi salut pe toţi cei care au auzit de atâtea ori "Crăciun fericit" încât aceaste cuvinte au devenit cuvinte de lemn în care bate toaca cea mai amară tristeţe. Îi salut pe toţi cei care au fost înconjuraţi de prieteni, dar au simţit că lipseşte cineva. Îi salut pe toţi cei care au fost mereu pe drumuri şi nu prea au dat pe acasă..

Atunci când urări precum "Crăciun fericit" şi "Sărbători fericite" devin cuvinte de lemn înseamnă că inima ta a început să fie "de lemn". Şi ce îţi rămâne de făcut? Să începi să o zdrobeşti... să îi smulgi aşchiile.. rând pe rând... să o frămânţi în pumni şi.. să o faci cadou, pentru că tot e Crăciunul... unui tamplar. Am auzit de un Fiu de tâmplar (nu era chiar copilul lui, ci al soţiei sale.. şi al lui Dumnezeu). Din Israel. Am auzit că se pricepe de minune la prelucrat inimi zdrobite. Intră în ele cu dalta.. cu ciocanul.. Procesul mai este cunoscut şi sub numele de "mântuire" şi este cel mai dureros proces.

Aşadar se pare că nu trebuie să vă mai urez un "Crăciun fericit", ci un "Crăciun dureros" în care să fiţi modelaţi de Hristos şi.. să îl lăsaţi să vă modeleze nu numai de sărbători.. ci în fiecare zi.

Îi salut pe toţi cei cu inimile zdrobite.. pline de aşchii.. Îi salut pe toţi cei care sunt dăltuiţi şi le doresc sărbători pline de lovituri :)

"Dumnezeu ne frânge inima pentru a pătrunde mai adânc în noi"...

Nu mai caut pe Google un Crăciun fericit. Suferinţa nu se învaţă pe net.. ci se trăieşte.

vineri, 18 decembrie 2009

activitati practice



A fost...dar nu mai este...intr-o ora totul s-a terminat.
A fost o experienta nemaipomenita,din care toti am invatat cate ceva.Elevii veniti din Bulgaria si Spania au asistat la o ora,in care noi,elevii din clasa a X-a A cu ajutorul doamnei profesoare Maria Bors aveam sa-i invatam pe acestia cum sa coase pe etamina modele populare romanesti.
Acestia in final au invatat sa coase pe etamina,si noi am invatat sa fim mai cooperativi si comunicativi.
Impreuna am format o echipa extraordinara!!Am fost cei mai buni!!!
Mihaela Minjescu, X A

marți, 15 decembrie 2009

Cântecul Şcolii Normale

text scris de prof. Dan Plăeşu, în 2005, cu ocazia împlinirii a 150 de la înfiinţarea şcolii
Discret s-a scurs timpul prin Şcoala Normală,
Marcând destine cu care ne mândrim,
Izvor de istorii obrazul ni-l spală,
Şi fierbe cerneala atunci când vorbim.

Noi, cei de astăzi, pe umeri purtăm
Povară sfântă, înscrisă pe coală,
Un crez, un nume avem să păstrăm
Bisericii noastre, Şcoala Normală.

Ne închinăm cu toţii la castani
Atunci când gânduri rele dau năvală,
Rugându-ne ca, peste ani şi ani,
Să ne spovedim la Şcoala Normală.

Şi toaca transformată-n clopoţel,
Trezind Copoul uşor mai la vale,
Sădeşte în oameni acelaşi ţel:
Binecuvântarea Şcolii Normale.

sâmbătă, 3 octombrie 2009

din intelepciunea omenirii



"Daca iti faci planuri pentru un an, cultiva orez,daca iti faci planuri pentru zece ani, cultiva copaci,daca iti faci planuri pentru o viata, educa OAMENI."-Proverb chinezesc.

vineri, 19 iunie 2009

Vacanta!


Ce face un om cand e absolut liber? Raspunsul corect: nimic! Dormi, pierzi timpul, iarasi dormi...adica nimic. Caci nu te obliga nimeni sa inveti, sa-ti faci temele, nu ai examene de dat, nu ai nimic de facut. Asa ca sprijini un copac si te gandesti ce bine era la scoala. A inceput vacanta. O fi bine, o fi rau? ce parere aveti? Cu drag, Alex

duminică, 12 aprilie 2009

Domnului Profesor, cu dragoste


Ne e dor de Dumneavoastra, domnule Profesor! De lectiile tonice si relaxante de matematica, de replicile Dumneavoastra glumete,de prezenta Dumneavoastra...Unde, in ce catalog sa trecem noi acum faptul ca Domnul Profesor DAN PLAESU nu este prezent?Ca a fost pe-aici, prin viata, timp de 53 de ani, dar ca acum lipseste?!S-a dus sa moara putin...Poate l-au chemat ingerii sa le dea lectii de matematica... Si cu noi ce faceti, Domnule Profesor? Noi cui ramanem? Nu plangem. Stim ca plansul nu ar fi acum de niciun ajutor. Doar ploua lacrimi din seninul ochilor nostri, fara voie, fara voie...Nu plangem, nu va fie teama! Numai ca inca nu stim cum sa acoperim prapastia asta mare din sufletul nostru,si atunci facem un pod de iubire si de lacrimi intre lumea aceasta si lumea cealalta... Nu prea intelegem nici ce-i cu plecarile astea catre vesnicie si atunci - da, acum putem recunoaste!-plangem de dor. Ne e dor de prezenta Dumneavoastra, Domnule Profesor DAN PLAESU!

vineri, 6 martie 2009




Concursul de sah s-a incheiat. Fiecare dintre participanti a plecat acasa cu cate ceva;diplome, carti, martisoare, obiecte diverse. Campion al inteligentei a fost declarat Andrei Zaharescu, din clasa a XII-a D. Felicitari!

vineri, 20 februarie 2009

ANUNT

CAMPIONII INTELIGENTEI
CONCURS DE SAH

CU PREMII PENTRU FIECARE PARTICIPANT
INSCRIERILE SE FAC LA
*ELIZA ŞTEFAN(clasa a IX-a A)
CONCURSUL SE VA DESFASURA SAMBATA, 28 FEBRUARIE 2009, DE LA ORA 10


SPONSOR
APEC- ASOCIAŢIA PENTRU O EDUCAŢIE DE CALITATE

joi, 22 ianuarie 2009

Viaţa la Castel ( episodul 3)


Viaţa dusă de viitorii luminători şi purtători ai cuvântului de bine de la "Vasile Lupu" era ceva asemănător cu o viaţă militară.Ea curgea cu regularitatea unui cronometru, cu lecţiile care începeau de la ora opt dimineaţa şi se terminau la ora la ora douăsprezece, cu masa ce se lua în vasta sală a sufrageriei, pavată cu mozaic, având deoparte şi de alta cele două rânduri de mese mari, cu feţele de marmură albă, cu pereţii împodobiti de chipurile marilor cugetători ai omenirii şi cu icoana aşezată pe peretele dinspre răsărit. Urmau orele dexterităţilor de după-amiază, apoi orele de mediataţie, până la ora şase, seara, când începea ora de violină. În această oră aveai ocazia să asculţi atâtea melodii! Venea apoi masa de seară, la ora şase, când cele unsprezece plutoane de elevi se adunau în “pătrat”, în curtea interioară, de unde, în cea mai desăvârşită ordine, în pas cadenţat, pe aşternutul lucios de mozaic al coridoarelor, se îndreptau spre sufrageria spaţioasă.
În viaţa noastră de perfectă ordine pe care-o trăiam la Castel exista, însă, o zi pe an, o zi când elevul de la clasa I mergea braţ la braţ cu cel din ultimul an, când elevii aveau învoire în oraş până la ora 12 noaptea… Această zi era 30 Ianuarie- patronul Şcolii “Vasile Lupu” Atunci Castelul se îneca în verdeaţă, flori şi lumină. Coridoarele se aşterneau cu preşuri persane, până sus, la sala de festivităţi ale cărei candelabre electrice erau aprinse până la ultimul bec, luminând ca-n sălile de recepţii domneşti. Serbarea se desfăşura în faţa familiilor profesorilor şi ale celor mai de seamă personalităţi ale Iaşului, era tot ce se poate închipui mai măreţ. Pentru tot Iaşul, 30 Ianuarie era un adevărat eveniment. Masa de la prânz şi seara din această zi era masa banchetelor alese. A doua zi, în orele de dimineaţă nu se ţineau cursuri. Elevii se sculau la ora nouă, iar după amiază erau doar trei ore de dexterităţi

luni, 12 ianuarie 2009

Castelul vasilian (episodul 2)


Iată, au trecut peste patruzeci de ani de atunci(jurnalul a fost scris in 1965)şi-n faţă îmi apare şi acum atât de clar, icoana Castelului vasilian, în cadrul poeziei în care l-am cunoscut atunci, în splendida zi de toamnă când m-a cucerit bătrânul Iaşi. În faţa uşii principale drumul se desface în două: o parte fuge spre stânga, spre casa de apă, spre grajdurile instituţiei uunde se aflau vite de rasă, adăpostul porcilor de soiuri diferite, adăpostul păsărilor de curte de soiuri exotice, spre droşcărie, toate întreţinute într-o perfectă ordine şi curăţenie; şi mai departe, drumul curat, prunduit, dădea în parcul larg, cu aparate de gimnastică, cu bănci pentru odihnă, aşezate sub adăpostul bogatului frunziş de arţari şi tei, cu pajiştea pe care echipele de oinişti desfăşurau atunci spectaculosul nostru joc naţional. Niciodată un joc n-a fost şi nu va fi în stare să dezvolte mai armonios toate, dar absolute toate părţile corpului, aşa cum o poate face oina, acest joc românesc, întrecând chiar şi vestita gimnastică suedeză. În jurul parcului se întinde pădurea tainică în care nevăzuţii cântăreţi înaripaţi, ascunşi în frunziş, îşi execută repertoriile primăverii, ale verii şi ale toamnei. Aproape de intrarea în parc, spre dreapta, apare între tei clădirea pităriei unde maşina acţionată electric frământă aluatul care ne dă gustoasa pâine fabricată “la noi”… Dacă din faţa intrării principale apuc spre dreapta, ajung în faţa serei în care orhideele şi încă multe varietăţi de nobile flori farmecă ochiul. De aici primăvara apăreau frumoasele exemplare indigene şi altele aduse din împărăţia ţărilor fără iarnă, cu care se împodobea grădina din faţa Castelului Vasilian. În această locuinţă subpământeană a florilor, când gerul crăpa pietrele, florarul Fontana, cu iluziile trăirii sale sub seninul cer al Italiei, fredona cântece de pe meleagurile Lombardiei, ale Padovei, de pe Via Appia, în timp ce mâna-i dibace făcea ordine printre gingaşele vieţuitoare fără glas şi fără pas.
În faţa serei, era locuinţa directorului – o casa frumoasă, albă, visând înecată în trandafiri agăţători, în boschete de tuia şi de liliac… Cotind la stânga, trec prin faţa beciului larg, încăpător, unde în desăvârşită ordine, stau puse la păstrare fructele grădinii, iar mai spre fundul subteranei stau vasele cu porfiriul ce udă mesele elevilor la praznicile naţionale şi creştineşti. Deasupra beciului stă clădirea unde se cresc viermii de mătase. Mai înainte: iată uzina electrică de unde porneşte curentul ce luminează feeric, aşezarea ca-n poveşti, începând de la sălile de clasă, coridoare, subsoluri, capela, infirmeria, grajdurile, baia, sera, garderoba, spălătoria mechanică, până la discretele becuri aşezate pe cele mai tăinuite alei, din grădină. În partea dinspre nord-est se află văioaga unde se adăposteşte stupăria cu zecile sale de şiruri de stupi, mai încolo via, livada de pomi fructiferi şi apoi pădurea de tei, ulmi, jugastri, şi peste ea, în zare, pe fundul unei tainice văi, bisericuţa satului Cârlig, îmbrăcată în iederă, ca străvechile bisericuţe şi capele din Normandia sau Champagnie…
Grigore Sturzu

sâmbătă, 3 ianuarie 2009

Castelul vasilian


Fotografie a vechii cladiri
Dragi normalisti, nu-i asa ca nu va cunoasteti prea bine scoala? Pentru a va ajuta sa o cunoasteti publicam in serial cateva fragmente dintr-un jurnal al unui absolvent al scolii noastre: Grigore Sturzu. Nu stim prea multe despre el; a terminat Scoala Normala in 1912, apoi a functionat ca invatator prin Moldova. Dar ne-a ramas de la Grigore Sturzu un minunat jurnal despre scoala pe care a indragit-o, despre colegi si profesori. Cititi si luati aminte!

Până atunci nu mai văzusem Iaşii şi toate câte mi se înfăţişau privirilor mi se păreau din altă lume: Râpa galbenă… Strada Carol cu grădinile ei largi, de o parte şi de alta, cu boschetele lor, tăinuind bănci vopsite în gri, cu aleile tivite cu tufe de coacăză, iasomie şi stânjenei, eleotrop şi regina nopţii, cu fântâni arteziene în faţa caselor bătrâneşti, toate răspândind farmec de poveste veche…
Grădina publică cu teiul purtând un nume ilustru, rondurile cu şiragul de lămpi suspendate care, privite noaptea, de pe dealul Galatei, par o scară cu trepte de aur urcând spre cer; Iaşul cu bisericile –cetăţi…Iaşul cu toate ale sale care te pătrund în fiinţa întreagă, Iaşul în care s-au păstrat urmele atâtora care azi au dispărut demult; Iaşul Cetatea cugetătorilor, a celor ce vor să trăiască din trecutul glorios, din amintirile de odinioară, oraşul generoaselor porniri, al scumpelor suveniruri…
Ziua aceea poleită nostalgic de soarele începutului de toamnă, bătea la poarta sufletului meu ca un târziu regret. Bruma timpurie lăsase urme pe frunzele teilor de la Ronduri, de prin parcuri, din care unele căzuseră în colbul aleilor, în colbul drumului, pe iarba de pe lângă Casa de ape, pe frunzele butucilor de vie cu rod bogat, chihlimbariu, din viile de la Rallet, Bădărău, Burghelea, pe frunzele copacilor ce străjuiesc şoseaua ce duce spre Breazul izvoarelor cu apă minerală. Pe sârmele telefonului, rândunelele începuseră să înşire mărgele. Eram fermecat de cele ce vedeam şi eram trist…
Castelul. După un drum de aproximativ trei kilometri, alături de cea mai dragă şi mai scumpă fiinţă din zilele acelea,tata, iată, la o cotitură a şoselei, ne apare în faţă o poartă grea de fier, de culoare cenuşie, ce se deschide-n două părţi, alunecând cu cele două rotiţe, pe două sferturi de cerc de şină de fier, fixate în beton. În dreapta, casa portarului, curată, ascunsă în dosul unei perdele de zorele cu flori târzii. Mai înainte, pe aceeaşi parte, apare dintre copaci bătrâni, capela, un templu de construcţie solidă, sobru şi totuşi frumos, zidit din cărămidă roşie cu uşi de stejar, artistic lucrat, cu migăloasă sculptură. Mai târziu, intrând în capela aceea, am rămas impresionat de frumuseţea interiorului şi a catapetesmei minunat sculptată în lemn de stejar, închipuind curpenul, frunzele şi rodul viţei de vie. Am aflat, atunci că minunata sculptură era opera măestrei dalte a lui Iosif Moianu, profesorul nostru de lucru manual. Păşind mai departe, tot pe dreapta, o altă daltă a dat viaţă unui nud de femeie, şezând în genunchi, ţinând în tinerele sale mâini vasul închipuind o amforă aplecată, din care ţâşneşte în mijlocul unui bazin, o şuviţă de apă cristalină. Nudul era opera sculptorului V.A. Gheorghiţă, fost elev al Castelului cu câţiva ani în urmă. În stânga, din mijlocul unui havuz circular, o fântână artesiană îşi făcuse o umbrelă multicoloră, din fire subţiri de apă, proiectată pe roşul clădirii infirmeriei, pe spalierii de gutui şi peri, pe boschetul de liliac şi mărgăritărel.
Iată ce curată şi prunduită proaspăt, mărginită de cele două şiruri de castani apare aleea de la poarta de fier, vopsită cenuşiu, până-n uşa principală a clădirii ca-n poveşti! Clădirea mândră, cu patru turnuri, de-o arhitectură specifică, cu pereţii strălucind de albul varului proaspăt, cu acoperişul de dane roşii- la partea din dreapta a clădirii şi tablă argintie, la partea din stânga. Înfăţişarea acestui frumos edificiu, cu liniile sale severe, cu inscripţia de pe frontispiciu, mi-a inspirit atunci, când l-am văzut pentru prima dată plăcerea şi respectul ce-l voi simţi mereu în visările mele, cu gândul plecat înapoi, pe firul anilor trecuţi. Şi mereu vie îmi va rămâne în minte impresia ce mi-a fermecat întreaga fiinţă sufletească din acea toamnă ce mi-a descoperit bătrânul Iaşi cu poezia în care el doarme de veacuri şi care farmecă şi robeşte inimile…!
Mai târziu, când am devenit unul dintre cei ai familiei de la Castel, în nenumărate dăţi, am colindat fiecare colţişor al acestei aşezări minunate, admirând cu tot mai neogoită lăcomie neasemuitele sale frumuseţi…Va urma