DISCRET S-A SCURS TIMPUL PRIN SCOALA NORMALA
MARCAND DESTINE CU CARE NE MANDRIM.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

unde e cel care NU MAI E?

Am aşteptat atâta timp să te vindeci, ne-am rugat pentru tine şi-am dorit atât de mult să intervină o minune în viaţa ta… Chiar dacă speranţele noastre au fost zdrobite, suntem alături de tine, până la sfârşit.

Incă nu ne-am obişnuit cu ideea că nu vei mai fi printre noi, ne este greu fără tine, dar încercăm să părem puternici.

Stii, cuvintele n-ar putea spune niciodată cât de mult ai însemnat pentru noi. Iti mulţumim că ne-ai învăţat să fim plini de viaţă in orice clipă, îţi mulţumim că întotdeauna ai împărţit zâmbetul tău larg cu noi, chiar dacă noi poate eram mai “zgârciţi”. Iţi mulţumim că deseori vorbeai şi în locul nostru la ore.

Ne este dor de tine şi de cheful tău de viaţă…cine ne va mai molipsi cu optimism şi curaj aşa cum o făceai numai tu? Ai ştiut întotdeauna să păstrezi temerile pentru tine şi să împărtăşeşti doar curajul tău altora. Niciodată nu te-ai plans de crucea pe care ai avut-o de dus. Ai fost atât de puternic şi încrezător! Mereu spuneai ca viata merge inainte si ca vei trece si peste asta... Ai ramas atat de calm in momentele de incercare, ai asteptat si ai sperat atunci cand nimeni nu avea raspunsuri la intrebarile tale...

Ai ales sa taci in loc sa ne spui si noua nelinistea ta. Mereu ne vom aminti cu drag de glumele tale, de vorbele tale, de felicitarile si florile de 8 Martie, de pasa ta la acel meci de fotbal important, de intreaga ta fiinta! Ai fost si vei ramane intotdeauna un baiat deosebit cu un suflet frumos si bun...Iti multumim ca tot timpul ne-ai iertat si ne-ai acceptat asa cum eram... Iti multumim ca ne-ai tachinat, ca ai dat mereu tonul bucuriei si al rasului, iti suntem recunoscatori ca ne-ai invatat cum sa dirijam aceasta orchestra care se numeste VIATA...iarta-ne daca in noi nu ai gasit ceea ce cautai, poate te-am mai dezamagit...iarta-ne ca ne-am mai certat... Stim ca in inima ta mare ai gasit intotdeauna intelegere si iubire. Ai fost si vei ramane o floare aleasa, mereu ai stiut sa emani parfum si gingasie in jur, iar aceasta va dainui vie in inimile noastre.

Se spune ca frunzele mor ruginii, insa tu ai vrut sa fii mai diferit; si chiar daca te-ai stins asemeni unei frunze de toamna, intr-o zi de toamna, ai fost o frunza care a cazut prea repede din pomul vietii. Ai luptat cu demnitate si in tacere pana cand frigul toamnei te-a doborat. Putine persoane sunt asa, de aceea te iubim atat de mult! Cufarul cu amintiri frumoase este mult prea plin si iti promitem ca vom pecetlui aceste amintiri in inimile noastre pentru totdeauna. Nu te vom uita niciodata, dragul nostru Alex! Colegii tai si doamna diriginta-TE IUBIM MULT!

(text scris de Sanda Moraru si citit la mormantul lui Alex de Eliza Stefan)



In memoria unui campion, Alexandru Gângă

vineri, 26 noiembrie 2010



Alex privea viata cu ochi increzatori. II placea fotbalul, muzica, scoala... isi iubea parintii si colegii. Era un adolescent cu multe visuri, un copil bun si luminos. La varsta cand tinerilor le cresc aripi pentru viata, Dumnezeu i-a dat lui altfel de aripi; i-a dat aripi pentru zborul in cer. Fie-ti zborul lin , dragul nostru Alex!

luni, 22 noiembrie 2010

Dumnezeu sa te odihneasca, draga Alex!

Dupa o grea suferinta Alex s-a stins din viata. Slabita de boala , inima lui n-a mai rezistat. Imi amintesc ce spunea ultima oara cand l-am vazut:" Dumnezeu mi-a dat boala asta mie, pentru ca a stiut ca eu o pot duce. Bine ca nu a fost sora mea, sau altcineva din familie..."

miercuri, 13 octombrie 2010

Anunt important

Ziua Europeană a Limbilor din 2010 marchează lansarea competiţiei Poveştile limbii. Organizată de Comisia Europeană, competiţia urmăreşte să demonstreze, prin istorisiri plăcute şi amuzante, cât de variate sunt beneficiile pe care le poate oferi cunoaşterea limbilor străine, precum şi să inspire oamenii să înveţe limbi străine.

Cetăţenii cu vârsta de cel puţin 18 ani din cele 31 de ţări europene sunt invitaţi să îşi spună poveştile despre avantajele cunoaşterii limbilor străine.

ETAPELE COMPETIŢIEI

Competiţia constă din următoarele trei etape:
(1) Prima etapă începe în 30 septembrie 2010 şi se încheie în 31 ianuarie 2011 („Perioada de trimitere”). În Perioada de trimitere, participanţii persoane fizice îşi pot trimite relatările în orice format acceptat.
(2) În etapa a doua („Runda votului public”), care se derulează între 30 septembrie 2010 şi 31 ianuarie 2011, orice persoană din public poate alege cel mult trei materiale pe care să le voteze. În fiecare ţară, materialul care întruneşte cele mai multe voturi şi este confirmat de către juriu (a cărui compoziţie urmează a fi anunţată) va fi declarat câştigător naţional. După această fază, ar trebui să fie anunţaţi 31 de câştigători naţionali (câte unul din fiecare ţară participantă).
(3) În etapa a treia („Festivitatea de premiere”), cei 31 de câştigători naţionali vor fi invitaţi la Bruxelles pentru Festivitatea de premiere, care se va desfăşura la Bruxelles în 10 mai 2011, în cadrul Zilei Europei 2011.

Trei dintre votanţii online vor fi aleşi prin tragere la sorţi după încheierea Rundei votului public. Aceşti votanţi norocoşi vor fi premiaţi cu o excursie la Bruxelles, unde vor participa la Festivitatea de premiere şi vor întâlni celebrităţile care sprijină competiţia.

CUM PUTEŢI PARTICIPA

În Perioada de trimitere, participanţii persoane fizice îşi pot trimite relatarea online completând formularul de participare. Pentru a se înscrie, participanţii trebuie: (a) să respecte condiţiile de eligibilitate; (b) să îşi comunice numele întreg şi adresa de email; şi (c) să citească şi să accepte aceste termene şi condiţii ale competiţiei, precum şi avizul juridic.

În Runda votului public, fiecare persoană poate vota materialele pe care le-a ales. Votanţii online pot vota trei materiale din orice ţară, inclusiv a lor; de exemplu, un cetăţean german poate vota un material grecesc. Înregistrarea se va face automat. Toate voturile trebuie acordate manual. Nu se permite votarea automatizată.

ELIGIBILITATEA

Participanţii trebuie să fie:

(1) cetăţeni şi rezidenţi ai unuia dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Regatul Unit; ţările SEE: Islanda, Liechtenstein, Norvegia; ţară candidată: Turcia.
(2) în vârstă de cel puţin 18 ani în momentul înregistrării.

FORMATUL MATERIALELOR

Concurenţii îşi pot trimite materialele/relatările în oricare dintre aceste formate: video, audio, text, ilustraţie (fotografie, desen sau grafică), ţinând cont de aceste specificaţii tehnice:
(1) pentru audio şi video: lungimea maximă este de 2 minute
(2) pentru ilustraţii: mărimea maximă permisă este A2

Concurenţii trebuie să îşi trimită materialul în oricare dintre cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene: bulgară, cehă, daneză, olandeză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, maghiară, irlandeză, italiană, letonă, lituaniană, malteză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă şi suedeză.
Conţinutul poveştii se poate referi însă la orice limbă, nu numai la cele europene.

CRITERIILE DE SELECŢIE

Prin Runda votului public, votanţii online şi Juriul (a cărui compoziţie urmează a fi anunţată) vor evalua contribuţiile din perspectiva creativităţii, a originalităţii şi a relevanţei.

Câştigătorii naţionali vor fi contactaţi de Comisia Europeană prin email şi vor fi invitaţi să participe la festivitatea de premiere din Bruxelles. Dacă nu se poate lua legătura cu un câştigător naţional după ce a fost depus un efort rezonabil, dacă se constată că acest câştigător nu este eligibil sau dacă acesta nu poate sau nu respectă acest Regulament oficial, respectivul câştigător naţional va fi descalificat, iar Comisia Europeană poate selecta, în baza propriei opţiuni, un alt câştigător naţional.

PREMIILE

Câte un câştigător naţional din fiecare ţară va fi invitat să participe la Festivitatea de premiere de la Bruxelles, din 10 mai 2011. Cei 31 de câştigători naţionali vor fi premiaţi cu o excursie la Bruxelles, pentru o experienţă cu adevărat europeană – capitala europeană, instituţiile europene şi oamenii din culise, precum şi privilegiul de a întâlni celebrităţile care sprijină competiţia. Comisia Europeană va acoperi costurile de transport şi cazare pentru câştigători

Dintre cei 31 de finalişti, trei concurenţi vor primi la Bruxelles titlul de Campion european. Aceşti trei Campioni europeni vor primi un premiu special.

DIVERSE

Comisia Europeană îşi rezervă dreptul de a modifica termenele şi condiţiile acestei competiţii fără notificare prealabilă, dacă, indiferent din ce motiv, aceasta nu poate fi realizată, desfăşurată sau finalizată conform planului.

Prin însuşi faptul de a participa, participanţii acceptă (a) să respecte acest Regulament oficial, inclusiv toate cerinţele de eligibilitate, şi (b) să respecte deciziile Comisiei Europene, care au caracter definitiv şi obligatoriu în toate aspectele referitoare la competiţie.

Informatii suplimentare: http://www.tonguestories.eu/ro/about

joi, 24 iunie 2010


ASCULTATI POVESTEA VORBEI LA RADIO TRINITAS, ORA 17 SI 25 DE MINUTE