DISCRET S-A SCURS TIMPUL PRIN SCOALA NORMALA
MARCAND DESTINE CU CARE NE MANDRIM.

sâmbătă, 15 noiembrie 2008

Mici acadele "fermecate"

Alexandra Moraru, la gradinita de copii. Practica...
Era o zi de toamna ruginita si vai de capul ei. Ma intorceam de la scoala citind revista CoolGirl. Nefiind atenta la drum,ci la interesantul articol despre Madonna m-am abatut de la realitate si am luat-o fara sa-mi dau seama pe o straduta ingusta si luminoasa.
Toti oamenii de pe acea straduta erau foarte fericiti si totul decurgea ca intr-un filmulet perfect. Articolul acela ma atragea foarte tare, asa ca m-am asezat mai confortabil pe o banca sa termin acea noutate de citit. La un moment dat un trecator imi ofera o acadica destul de mare in dimensiuni. Treptat,mancand din acadica spre uimirea mea vantul incepea sa bata mai cu putere si facea ca frunzele aurii sa joace o hora pana spre bolta cerului care era albastra ca o petala de miozot.
Foarte ciudat...nu zaream niciun nor dar,au inceput sa cada stropi mari si amenintatori de ploaie,prelingandu-se in cete de siroaie pe strada.
Terminand acadeua si vrand sa ma intorc inapoi pe drumul initial,s-a iscat dintr-o data o furtuna torentiala. Mi se parea ca in cer se lupta doua suflete care aruncau nepasatoare tunete si trasnete peste umilul pamant.
Incercand sa-mi fac loc prin aceasta aglomeratie, vantul,cu un aspect nemilos mi-a zmuncit cu repeziciune si ciuda revista ce-o tineam cu putere in mana si a inceput s-o analizeze,razand cu pofta de articolele acesteia,care probabil i se pareau ridicole.
Totul parea foarte ciudat,fara sens si incepeam sa ma ingrijorez! Copacii uscati,fara frunze care adineauri pareau blanzi si cuminti acum pareau a fi doar niste schelete sinistre care isi fluturau bratele prin vazduh dandu-mi mii de fiori.
Blocurile si ele s-au transformat in castele bantuite si oamenii in zombi formand cete care se apropiau cu o viteza lenta,parca in reluare,spre persoana mea.
Gandul de a fugi fara sa ma mai uit in urma mi-a fost intrerupt de un ras sinistru care imi asurzea urechile. Era vantul care imi furase revista dar...acum il vedeam mai clar...imi dadeam seama ca de fapt vandul era acea persoana blanda care imi daruise acadica,dar care acum ma privea cu dispret si cu ura.
Acei oameni tranformati in zombi se apropiau cu repeziciune spre mine dorind sa ma captureze. Cu picioarele muiate, am luat-o la fuga si parca imi luam zborul linistita,dar, ceata coborata pe straduta era foarte inecacioasa si ma inaduseam tot mai tare. Cerul a inceput sa se prelinga ca o culoare albastra de pe plansa unui pictor,transformandu-se intr-un fel de fum albastru,care a reusit sa ma doboare, fiindu-mi imposibil sa mai respir.
Am cazut la pamant din zborul meu, iar zombii m-au capturat si au inceput sa-mi ciupeasca carnea de pe fata...eram ingrozita! La aceasta prada a fost martora natura si vantul care radeau in hohote...zombii ma asupreau tot mai tare si simteam ca nu mai am scapare,ca voi muri.
Crezand ca mi-am gasit sfarsitul, m-am horatat sa-mi fac ultima rugaciune...dar simt o durere si ma trezesc instantaneu si dau ametita de ochii mari si blanzi ai surorilor mele care ma ciupeau de obraji-mi rosii ca marul, sa ma trezesc.
Erau inarmate cu acadele si reviste. Mi-au propus sa ne petrecem timpul rasfoind si mancand acadele dar le-am refuzat categoric dandu-le replica ca imi voi petrece timpul citind o carte mult mai interesanta ca de exemplu:Zoro.
Moraru Alexandra

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu