DISCRET S-A SCURS TIMPUL PRIN SCOALA NORMALA
MARCAND DESTINE CU CARE NE MANDRIM.

sâmbătă, 3 ianuarie 2009

Castelul vasilian


Fotografie a vechii cladiri
Dragi normalisti, nu-i asa ca nu va cunoasteti prea bine scoala? Pentru a va ajuta sa o cunoasteti publicam in serial cateva fragmente dintr-un jurnal al unui absolvent al scolii noastre: Grigore Sturzu. Nu stim prea multe despre el; a terminat Scoala Normala in 1912, apoi a functionat ca invatator prin Moldova. Dar ne-a ramas de la Grigore Sturzu un minunat jurnal despre scoala pe care a indragit-o, despre colegi si profesori. Cititi si luati aminte!

Până atunci nu mai văzusem Iaşii şi toate câte mi se înfăţişau privirilor mi se păreau din altă lume: Râpa galbenă… Strada Carol cu grădinile ei largi, de o parte şi de alta, cu boschetele lor, tăinuind bănci vopsite în gri, cu aleile tivite cu tufe de coacăză, iasomie şi stânjenei, eleotrop şi regina nopţii, cu fântâni arteziene în faţa caselor bătrâneşti, toate răspândind farmec de poveste veche…
Grădina publică cu teiul purtând un nume ilustru, rondurile cu şiragul de lămpi suspendate care, privite noaptea, de pe dealul Galatei, par o scară cu trepte de aur urcând spre cer; Iaşul cu bisericile –cetăţi…Iaşul cu toate ale sale care te pătrund în fiinţa întreagă, Iaşul în care s-au păstrat urmele atâtora care azi au dispărut demult; Iaşul Cetatea cugetătorilor, a celor ce vor să trăiască din trecutul glorios, din amintirile de odinioară, oraşul generoaselor porniri, al scumpelor suveniruri…
Ziua aceea poleită nostalgic de soarele începutului de toamnă, bătea la poarta sufletului meu ca un târziu regret. Bruma timpurie lăsase urme pe frunzele teilor de la Ronduri, de prin parcuri, din care unele căzuseră în colbul aleilor, în colbul drumului, pe iarba de pe lângă Casa de ape, pe frunzele butucilor de vie cu rod bogat, chihlimbariu, din viile de la Rallet, Bădărău, Burghelea, pe frunzele copacilor ce străjuiesc şoseaua ce duce spre Breazul izvoarelor cu apă minerală. Pe sârmele telefonului, rândunelele începuseră să înşire mărgele. Eram fermecat de cele ce vedeam şi eram trist…
Castelul. După un drum de aproximativ trei kilometri, alături de cea mai dragă şi mai scumpă fiinţă din zilele acelea,tata, iată, la o cotitură a şoselei, ne apare în faţă o poartă grea de fier, de culoare cenuşie, ce se deschide-n două părţi, alunecând cu cele două rotiţe, pe două sferturi de cerc de şină de fier, fixate în beton. În dreapta, casa portarului, curată, ascunsă în dosul unei perdele de zorele cu flori târzii. Mai înainte, pe aceeaşi parte, apare dintre copaci bătrâni, capela, un templu de construcţie solidă, sobru şi totuşi frumos, zidit din cărămidă roşie cu uşi de stejar, artistic lucrat, cu migăloasă sculptură. Mai târziu, intrând în capela aceea, am rămas impresionat de frumuseţea interiorului şi a catapetesmei minunat sculptată în lemn de stejar, închipuind curpenul, frunzele şi rodul viţei de vie. Am aflat, atunci că minunata sculptură era opera măestrei dalte a lui Iosif Moianu, profesorul nostru de lucru manual. Păşind mai departe, tot pe dreapta, o altă daltă a dat viaţă unui nud de femeie, şezând în genunchi, ţinând în tinerele sale mâini vasul închipuind o amforă aplecată, din care ţâşneşte în mijlocul unui bazin, o şuviţă de apă cristalină. Nudul era opera sculptorului V.A. Gheorghiţă, fost elev al Castelului cu câţiva ani în urmă. În stânga, din mijlocul unui havuz circular, o fântână artesiană îşi făcuse o umbrelă multicoloră, din fire subţiri de apă, proiectată pe roşul clădirii infirmeriei, pe spalierii de gutui şi peri, pe boschetul de liliac şi mărgăritărel.
Iată ce curată şi prunduită proaspăt, mărginită de cele două şiruri de castani apare aleea de la poarta de fier, vopsită cenuşiu, până-n uşa principală a clădirii ca-n poveşti! Clădirea mândră, cu patru turnuri, de-o arhitectură specifică, cu pereţii strălucind de albul varului proaspăt, cu acoperişul de dane roşii- la partea din dreapta a clădirii şi tablă argintie, la partea din stânga. Înfăţişarea acestui frumos edificiu, cu liniile sale severe, cu inscripţia de pe frontispiciu, mi-a inspirit atunci, când l-am văzut pentru prima dată plăcerea şi respectul ce-l voi simţi mereu în visările mele, cu gândul plecat înapoi, pe firul anilor trecuţi. Şi mereu vie îmi va rămâne în minte impresia ce mi-a fermecat întreaga fiinţă sufletească din acea toamnă ce mi-a descoperit bătrânul Iaşi cu poezia în care el doarme de veacuri şi care farmecă şi robeşte inimile…!
Mai târziu, când am devenit unul dintre cei ai familiei de la Castel, în nenumărate dăţi, am colindat fiecare colţişor al acestei aşezări minunate, admirând cu tot mai neogoită lăcomie neasemuitele sale frumuseţi…Va urma

Un comentariu:

  1. Nu stiam ca am ocazia sa invat intr-o scoala plina de atatea si-atatea amintiri frumoase si impresionante.As vrea ca aceste amintiri sa redevina realitate, dar probabil ca vor ramane la acest stadiu si anume de dorinta neimplinita, insa cu ajutorul dumneavoastra sper sa aflu cat mai multe lucruri interesante despre "Castelul Vasilian".
    Semnat:un aprig sustinator

    RăspundețiȘtergere