Povestea mea

Am sperat, sper si voi spera ca de obicei sa inving temerele si obstacolele.Iata-ma ... sunt aceeasi fata pe care unii au cunoscut-o de multa vreme. Aceeasi fata ca intotdeauna, cred ca la fel de suparacioasa si incapatinata. Numele meu este Madalina si sunt nascuta pe data de 17 iulie 1993 si sunt in zodia Racului ,zodie care semnifica un semn de Apa ,cardinal, feminin (introvertit),nocturn.Luna se afla in domiciliu,Saturn,in exil,Jupiter si Neptun se afla in exaltare,iar Marte este in cadere.Constelatia Racului confera o viata plina de miscare,agitatie,energica,participativa si interprinzatoare. Sunt foarte nerabdatoare ,putin neincrezatoare, comunicativa si cu un spirit artistic. Ador plimbarile sub clar de luna si sa privesc la cerul instelat, imi plac petrecerile,seratele,deoarece sunt o fire mai romantica.Cu un grad de inteligenta mediu,harnica si cu un caracter aproape puternic, dar cred ca asa e mai bine. Asadar cred ca nu trebuie sa fii frumos si foarte destept pentru a fi perfect pentru tine.Fiecare om are personalitatea lui si felul lui de a fi.Mi-a fost foarte greu sa imi scriu gandurile,dar cred ca am reusit. Madalina Ivascu

br>
width="468" height="60" border="0" />

provocari europene

Ia-ţi camera foto şi fă câteva fotografii despre cât de mult îţi place laptele ţie, familiei tale sau prietenilor tăi. Lasă-te inspirat de creativitatea ta. Cum să transformi laptele într-un premiu? Dacă eşti înscris într-o şcoală primară sau secundară din Uniunea Europeană şi nu ai mai mult de 20 de ani la 1 octombrie 2008, atunci participă la acest concurs. Te poţi înscrie online cu maximum două fotografii. Cele mai bune fotografii vor fi expuse într-o galerie foto online, iar cele câştigătoare vor fi folosite pe site-ul Comisiei Europene.
Data limită pentru trimiterea fotografiilor este 28 februarie 2009.
Informaţii detaliate despre concurs pot fi accesate pe site-ul de mai jos: http://www.drinkitup.europa.eu/index.php?id=5

Castiga

Comunitatea „changers” îşi caută câştigătorii! Cine este europeanul cel mai apropiat de problematica mediului înconjurător? Care este ţara cu cel mai mare număr de cetăţeni implicaţi în lupta pentru o lume mai verde? Manifestă-ţi angajamentul şi fii cel mai bun „changer” din Europa! Creează-ţi profilul, avatarul, si login-ul şi participă şi tu la acest concurs, jucând online pe: http://www.thechangers.eu/
Ultima zi a acestui concurs va fi 31 decembrie 2008.
Campania este organizată de Grupul ALDE din Parlamentul European. Scopul acestui joc este de a conştientiza opinia publică cu privire la schimbarea climatică şi de a oferi sugestii despre cum să fim mai responsabili şi mai apropiaţi de natură în viaţa noastră de zi cu zi. Află mai multe detalii: http://www.alde.eu/index.php?id=climate_change_competition0&L=3%26id%3D83

Votati acest site

Despre timiditate si leacurile ei

Se pregateste pentru a fi educatoare sau nu...Alina Nicorici, la practica

http://www.apec-romania.blogspot.com

Timiditatea reprezinta dificultatea de a stabili o relatie sociala cu oamenii intalniti pentru prima data. Pentru unii oameni timiditatea poate sa reprezinte numai teama de situatiile sociale. Pentru altii, timiditatea implica manifestari fizice de jena. Pentru cei mai multi, timiditatea este o combinatie a celor doua simptome intr-o mai mare sau mai mica masura. In oricare dintre situatii, efectele timiditatii pot fi devastatoare. A nu se intelege ca timiditatea este o boala. Desi sunt tacuti si sfiosi, timizii sunt, probabil, cele mai binevoitoare persoane. Este foarte putin probabil ca acestia sa barfeasca sau sa se laude, sa fie insistenti, ostili, aroganti sau agresivi. Au tendinta de a fi prieteni loiali, depun mari eforturi pentru a pastra o relatie odata ce au reusit sa o intemeieze. Adesea par mai profunzi, visatori, ganditori, discreti si modesti. Mai mult decat atat, timizii sunt perceputi ca fiind buni ascultatori (desi, uneori, ei nu sunt deloc buni ascultatori), intelegatori si de incredere. In cadrul echipelor, ei nu se straduiesc sa preia controlul in anumite situatii, evident, acestia nu domina conversatiile si nu vorbesc continuu despre ei. Ei pot sa aiba multe calitati, insa foarte putine puse in valoare.De ce timizii tind, in mare masura, sa nu fie placuti, precum sunt persoanele sociabile? De ce oamenii, in general, se simt mai atrasi de sociabili decat de timizi? De ce se considera ca a fi timid este echivalent cu a fi nepopular? O problema a persoanelor timide este aceea ca nu stiu cum sa se comporte intr-o situatie. Timizii nu au priceperea necesara pentru a pastra o buna functionare a relatiilor umane, ei nu stiu sa inceapa o conversatie, sa ceara o marire de salariu sau sa vorbeasca in fata unui grup, poate sa li se para dificil si sa zambeasca sau sa salute pe cineva. Trairi ce vin spontan oamenilor, in general (surasul, cautarea unor subiecte de conversatie adecvate, adoptarea unei atitudini relaxate, stabilirea unui contact vizual etc.) nu sunt caracteristici innascute persoanelor timide. Comportamentul persoanelor timide prezinta cateva caracteristici:
Neliniste si lipsa increderii in sine in prezenta altor persoane;
Dificultate in gasirea unor replici intr-o conversatie;
Necunoasterea comportament asteptat intr-o anumita situatie;
Lipsa abilitatilor de a interactiona cu altii, prin realizarea unui contact vizual, unui zambet liber, adoptarea unei tinute relaxate si altele.Persoanele timide trebuie, uneori, sa se forteze pentru a reusi sa faca unele lucruri precum mersul la petreceri, purtarea unei conversatii aprinse cu un coleg de clasa etc. Toate acestea, pentru o persoana timida, solicita o cantitate extraordinara de efort.Datorita faptului ca timizii sunt, adesea, tratati cu rezerve sau chiar cu dispret, acestia ajung sa creada ca este ceva in neregula cu ei. Mai mult decat atat, unii oameni ajung sa considere timiditatea ca fiind o forma de incompetenta, iar timizii ca fiind oameni plictisitori sau neatragatori. Daca nu vorbesc, inseamna ca vor sa fie lasati in pace, persoanele sociabile preferand sa se adreseze celor care le raspund. Din pacate, timizii sunt etichetati ca fiind infumurati, neamuzanti, stangaci sau plictisitori. De multe ori, chiar si timizii prefera compania celor sociabili.Unii oameni sunt de parere ca este indicat ca persoanele timide sa spuna celor cu care intra in contact, faptul ca sunt timide, pentru a beneficia de intelegere din partea lor si pentru a-i instiinta ca, contrar aparentelor, nu sunt neprietenoase, infumurate su plictisite. Se poate spune ca acest sfat nu este, intotdeauna, binevenit. Daca aceste persoane spun celorlalti ca sunt timide, atunci oamenii ii vor percepe ca fiind dificili de abordat pentru o conversatie, ocolindu-i. E. Driscu

Va urma...poate

Greu cu matematica... Roxana

Roxana Ghergut si Alexandra Moraru...in diverse ipostaze

Timpul...

“Unde esti copilărie”…spunea Eminescu…Trecerea timpului ne transformă şi fiecare an ne face să privim mai nostalgici înapoi către ceea ce am fost…
Imi aduc aminte…eram o copilă blondă,cu ochisorii mari,albastri,încercând să descopăr lumea.Imi placea sa citesc povesti,sa fac litere si bastonase.
Părintii mei erau tineri si frumosi.Aveam bunici pe care ii vizitam în vacante. Iarna,cand totul era plin de zapada,mergeam la sanius si ma intorceam imbujorata,cu picioarele si mainile inghetate.Bunica ma schimba si ma punea langa soba sa ma incalzesc. De abia asteptam sa vina Mos Craciun,care avea intotdeauna sacul plin de bunatati si cadouri pentru mine. Imi placea sa-l trag de barba si ii spuneam bunicii de multe ori ca barba lui seamana cu vata.
Aveam multi prieteni,fete si baieti,copii ai vecinilor,cu care ma jucam de-a v-ati ascunselea,leapsa sau sotron. Ma jucam uneori cu papusile. Imi amintesc,aveam trei papusi,pe care le botezasem Hermina,Raluca si Diana. Le hraneam in fiecare zi,le schimbam rochitele,le impleteam parul.
Casa in care locuiam era mare,cu ferestre inalte,foarte luminoasa. Eram inconjurata de dragoste.
A fost cea mai fericita etapa din viata mea,nu aveam nicio grija,nicio responsabilitate. Toata lumea ma iubea. De abia asteptam sa implinesc sase ani,ca sa pot merge la scoala!
Iata insă ca timpul a trecut si tot ce mi-a rămas este amintirea.
Diana Berghiu

Mici acadele "fermecate"

Alexandra Moraru, la gradinita de copii. Practica...

Era o zi de toamna ruginita si vai de capul ei. Ma intorceam de la scoala citind revista CoolGirl. Nefiind atenta la drum,ci la interesantul articol despre Madonna m-am abatut de la realitate si am luat-o fara sa-mi dau seama pe o straduta ingusta si luminoasa.
Toti oamenii de pe acea straduta erau foarte fericiti si totul decurgea ca intr-un filmulet perfect. Articolul acela ma atragea foarte tare, asa ca m-am asezat mai confortabil pe o banca sa termin acea noutate de citit. La un moment dat un trecator imi ofera o acadica destul de mare in dimensiuni. Treptat,mancand din acadica spre uimirea mea vantul incepea sa bata mai cu putere si facea ca frunzele aurii sa joace o hora pana spre bolta cerului care era albastra ca o petala de miozot.
Foarte ciudat...nu zaream niciun nor dar,au inceput sa cada stropi mari si amenintatori de ploaie,prelingandu-se in cete de siroaie pe strada.
Terminand acadeua si vrand sa ma intorc inapoi pe drumul initial,s-a iscat dintr-o data o furtuna torentiala. Mi se parea ca in cer se lupta doua suflete care aruncau nepasatoare tunete si trasnete peste umilul pamant.
Incercand sa-mi fac loc prin aceasta aglomeratie, vantul,cu un aspect nemilos mi-a zmuncit cu repeziciune si ciuda revista ce-o tineam cu putere in mana si a inceput s-o analizeze,razand cu pofta de articolele acesteia,care probabil i se pareau ridicole.
Totul parea foarte ciudat,fara sens si incepeam sa ma ingrijorez! Copacii uscati,fara frunze care adineauri pareau blanzi si cuminti acum pareau a fi doar niste schelete sinistre care isi fluturau bratele prin vazduh dandu-mi mii de fiori.
Blocurile si ele s-au transformat in castele bantuite si oamenii in zombi formand cete care se apropiau cu o viteza lenta,parca in reluare,spre persoana mea.
Gandul de a fugi fara sa ma mai uit in urma mi-a fost intrerupt de un ras sinistru care imi asurzea urechile. Era vantul care imi furase revista dar...acum il vedeam mai clar...imi dadeam seama ca de fapt vandul era acea persoana blanda care imi daruise acadica,dar care acum ma privea cu dispret si cu ura.
Acei oameni tranformati in zombi se apropiau cu repeziciune spre mine dorind sa ma captureze. Cu picioarele muiate, am luat-o la fuga si parca imi luam zborul linistita,dar, ceata coborata pe straduta era foarte inecacioasa si ma inaduseam tot mai tare. Cerul a inceput sa se prelinga ca o culoare albastra de pe plansa unui pictor,transformandu-se intr-un fel de fum albastru,care a reusit sa ma doboare, fiindu-mi imposibil sa mai respir.
Am cazut la pamant din zborul meu, iar zombii m-au capturat si au inceput sa-mi ciupeasca carnea de pe fata...eram ingrozita! La aceasta prada a fost martora natura si vantul care radeau in hohote...zombii ma asupreau tot mai tare si simteam ca nu mai am scapare,ca voi muri.
Crezand ca mi-am gasit sfarsitul, m-am horatat sa-mi fac ultima rugaciune...dar simt o durere si ma trezesc instantaneu si dau ametita de ochii mari si blanzi ai surorilor mele care ma ciupeau de obraji-mi rosii ca marul, sa ma trezesc.
Erau inarmate cu acadele si reviste. Mi-au propus sa ne petrecem timpul rasfoind si mancand acadele dar le-am refuzat categoric dandu-le replica ca imi voi petrece timpul citind o carte mult mai interesanta ca de exemplu:Zoro.
Moraru Alexandra

Un suflet colorat

Eliza Stefan si Diana Florea...intr-un suflet

Ce culoare are sufletul meu?Sufletul meu nu are o singură culoare. Sufletul meu are toate culorile unui curcubeu. Are mult rosu pentru că-mi place să răspândesc dragoste celor din jur. Oranjul reprezintă căldura sufletească ce-mi da putere să iert şi să uit răul.Galbenul mă ajută să-mi atrag lumina soarelui.Verdele reflectă în adâncul fiinţei mele frumusetea naturii ce mă înconjoară. Albastul cuprinde nemărginirea cerului, imensitatea mărilor si sinceritatea în care adeseori mă pierd. Indigo aş vrea să nu existe deoarece reprezintă partea umbrită de micele greseli si răutăti pe care nu reusesc întodeauna să le evit.Violetul culoarea speranţei,mă ajută să merg mai departe pentru a-mi îndeplini visele.
Există si alb in sufletul meu, căci ador puritatea crinului din care am imprumutat aceasta culoare.
Dar negru?Cu siguranta există!. Atunci când tristetea mă cuprinde, când simt că răutatea îşi face loc printre oameni, când suferinţa alungă zâmbetul copiilor, atunci sufletul meu se intristeză cel mai mult.
As vrea să-mi păstrez toata viata culorile din suflet, căci doar el este cel ce va ajunge la cer.
Florea Diana

Iasul invadat de cersetori

Timp de cateva zile, populatia Iasului e dubla. Sutelor de mii de pelerini care vin an de an la Iasi, de sarbatoarea Sfintei Parascheva, li se adauga, ca de fiecare data sute si sute de cersetori. Porniti spre Iasi cu o saptamana inainte, cersetorii din comunele si judetele invecinate bat drumul pana aici pentru a profita de milostenia credinciosilor. Desi sunt multi, pentru ei sarbatoarea se dovedeste a fi o afacere profitabila.”In aceste zile, oamenii sunt mai milostivi si poate o sa ne ajute mai mult”, imi spune Daniel, un tanar de etnie rroma in varsta de 21 de ani.
Zona cea mai profitabila e fara indoiala cea din preajma Mitropoliei. Aici, printre picioarele pelerinilor se impart”zone de influenta” si “spatii de actiune” pe care doar ei le vad. Cu gandul la fiecare ban in plus pe care l-ar putea castiga, cersetorii ajung sa se si bata intre ei din cauza teritoriilor incalcate.Fiecare cersetor are tehnica lui de a starni mila oamenilor.Unii profita de copii, altii de problemele pe care le au, maini ori picioare amputate. Nimic nu mai conteaza, important e sa induioseze. Cu gandul la problemele care i-au facut sa bata drumul pana la Iasi, pelerinii le strecoara monede si uneori bancnote tuturor. Stiu cu totii ca banii se pot duce nu doar pe mancare, ci si pe bautura ori tigari, insa cred ca, pana la urma, in fata celui de sus, gestul lor conteaza, nu locul unde vor ajunge banii. Printre cersetori se afla in egala masura si multi, foarte multi hoti care vaneaza portofele, obiecte de valoare,genti,posete,buzunare. Si pentru ei, sarbatoarea este o adevarata afacere. Jandarmii mobilizati sa asigure paza pelerinilor, spun ca au primit ordin sa nu scape din ochi cersetorii si hotii de buzunare. “Trebuie sa avem foarte mare grija de cersetori. O mare parte sunt aici pentru a fura si nu pentru a cersi, si sunt si foarte multi rromi,” declara unul dintre jandarmi.
In ciuda precautilor,o mare parte dintre pelerini cad in plasa hotilor, care le fura totul,inclusiv banii pastrati pentru a plati trenul inapoi catre casa.
Eliza Stefan

Sufletul meu e ca mine

Gândindu-mă serios, culoarea sufletului, nu cred că există. Sufletul nu îl vedem, ci doar îl simţim, aşa că şi culoarea sufletului într-un fel sau altul o simţim, o intuim.
Dacă ar fi să definesc culoarea sufletului meu, aş sta puţin pe gânduri, deoarece am mai multe variante. Pentru că îmi place culoarea albastră, aş spune că sufletul meu e albastru, dar dacă nu e ?
Sufletul meu cred că e ca mine, ca o umbră în spatele meu şi e colorat aşa cum mă îmbrac în fiecare zi.
Cred că depinde culoarea sufletului şi de starea în care te afli, dacă eşti nervos e gri, dacă eşti fericit e roz, dacă te porţi frumos cu cei din jur ar putea fi verde şi culorile ar fi la nesfârşit.
Culoarea sufletului depinde şi de felul în care comunici cu Cel de Sus, în felul cum te rogi, mergi la biserică şi te hrănesti cu Trupul şi Sângele Domnului ( Sfânta Împărtăşanie)
Şi o ultimă cauză care cred că ar afecta culoarea sufletului este părerea celor din jur şi mai ales cum îţi văd ei culoarea sufletului.
Anei Lavinia

Culoarea sufletului meu

Sufletul meu are culoarea maro.Poate vi se pare o culoare prea inchisa, dar aceeasi culoare o au si ochii mei.Se spune că ochii sunt fereastra sufletului. Nu cred ca e importanta culoarea sufletului, ci mai degraba daca acea culoare este stralucitoare sau intunecata.O camera poate fi alba, dar daca ferestrele au obloane trase, ea va fi intunecata. De asemenea, culoarea sufletului e influentata de atitudinea pe care o avem fata de ceea ce ni se intampla. Putem vedea, de la aceeasi fereastra, noroiul sau stelele. Culoarea sufletului e una deschisa atunci cand iubim si suntem iubiti, cand daruim fara a astepta ceva in schimb,când zâmbim celor care au uitat sa zâmbească, când preferăm să acceptam decât să judecăm.
Nu stiu ce culoare are sufletul meu, dar sper ca la sfarsitul vietii acesta sa aiba o culoare suficient de luminoasa, chiar daca vor exista riduri provocate de incercarile vietii.
Maxim Gabriel